Proiecte
Proiecte Majore in anul 2010
Societatea Naţională Radiocom S.A.
Asistenţă juridică şi reprezentare într-un proiect complex, implicând demersuri atât pe cale administrativă, cât şi pe cale judecătorească, având ca finalitate anularea unui act administrativ fiscal cu caracter individual, prin care erau stabilite în sarcina clientului obligaţii fiscale suplimentare cu titlul de taxă pe valoare adăugată şi obligaţii accesorii aferente.
Societatea Naţională Radiocom S.A.
Asistenţă juridică şi reprezentare în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind anularea unei decizii emise de Curtea de Conturi, după ce, în prima instanţă, clientului i-a fost respinsă acţiunea. În ipoteza unei hotărâri nefavorabile, compania va suferi pierderi considerabile prin diminuarea patrimoniului său cu bunuri precum reţelele de transport şi de distribuţie de telecomunicaţii, ceea ce, practic, ar însemna pierderea obiectului de activitate.
Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii
Asistenţă juridică şi reprezentare într-un litigiu privind anularea unui act administrativ fiscal de aproximativ 10.000.000 lei, miza acestui proces, care a durat 3 ani, fiind însăşi existenţa acestei structuri sindicale şi, implicit, a posibilităţii apărării drepturilor şi intereselor salariaţilor membri. După aproximativ 3 ani de la iniţierea inspecţiei fiscale, litigiul s-a finalizat cu succes, definitiv şi irevocabil în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, clientul fiind exonerat de la plata unei sume de aproximativ 10.000.000 RON, fără a mai socoti şi obligaţiile accesorii.
Societatea Comercială Lotrom S.A.
Asistenţă juridică şi reprezentare (proiectul a fost derulat împreună cu Ernst&Young) în faza administrativă, privind anularea unui act administrativ fiscal, început prin formularea unei contestaţii împotriva deciziei de regularizare emise de organele vamale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Ulterior, după finalizarea etapei administrative, litigiul a fost preluat exclusiv de Boştina şi Asociaţii, la acest moment fiind în curs de soluţionare. Prin demersurile efectuate în faţa organelor vamale, cât şi prin cererile adresate instanţelor judecătoreşti, am reuşit să suspendăm, până la soluţionarea litigiului, executarea silită, clientul având posibilitatea să îşi desfăşoare activitatea curentă fără ameninţarea blocării conturilor şi sechestrării bunurilor.
Direcţia Generală a Serviciilor Publice de Gospodărire Comunală Giurgiu
Reprezentare în faza recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul contra Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Giurgiu privind anularea unui proces verbal de control financiar. Recursul a fost judecat chiar la primul termen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respingând ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu, soluţia tranşând în mod irevocabil litigiul în favoarea clientului nostru. Înalta Curte a menţinut hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a constatat nelegalitatea procesului verbal de inspecţie şi inexistenţa prejudiciului în cuantum de 35.576.520,86 lei.
Societatea Comercială Galaxy Tobacco S.A.
Asistenţă juridică şi reprezentare într-un litigiu complex, atât datorită sumelor în dispută (peste 2.000.000.000 RON), cât şi prin complexitatea problemelor juridice privind anularea unor acte administrative şi acordarea unui ajutor de stat. Un prim succes a fost suspendarea executării notei de constatare prin care s-a constatat pierderea înlesnirii la plată, pentru o suma de aproximativ 500.000.000 RON, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului privind anularea notei de constatare. Ulterior, s-a obţinut, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, suspendarea executării unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite în sarcina clientului obligaţii accesorii în cuantum de aproximativ 500.000.000 RON. În plus, având în vedere că, între timp, A.N.V. a dispus, prin decizie, suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal şi, automat, suspendarea activităţii Galaxy Tobacco, am obţinut printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă suspendarea executării acestei decizii şi reluarea activităţii.

Consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare în vederea obţinerii unor scutiri la plată care trebuiau acordate de către creditorii bugetari în baza O.G. nr. 45/2004. Am solicitat instanţei să oblige creditorii bugetari (M.F.P., A.N.A.F., A.F.M.) şi instituţia publică implicată (A.V.A.S.) să emită ordinele comune de aprobare a scutirii pentru anumite obligaţii bugetare şi pentru alte sume reprezentând obligaţii accesorii care nu au fost încă cuantificate.

Asistenţă juridică şi reprezentare în cadrul procedurilor de contestare (cu succes) a suspendării unui act administrativ fiscal privind o decizie de regularizare a situaţiei prin care au fost stabilite în sarcina clientului sume de aproximativ 1.000.000.000 RON, reprezentând accize şi majorări de întârziere aferente.

Asistenţă juridică şi reprezentare, împreună cu avocaţii clientului din Germania, în demersurile pentru suspendarea executării şi anularea unu act de control emis de autorităţile vamale germane pentru suma de aproximativ 1.000.000 Euro, litigiu ce presupune efectuarea de demersuri juridice atât în Germania cât şi în România.
Societatea Comercială Selgros Cash&Carry
Asistenţă juridică şi reprezentare în contestarea legalităţii şi temeiniciei unui proces verbal de control emis de către Autoritatea Naţională a Vămilor prin care s-a dispus stabilirea unei amenzii contravenţionale, litigiu soluţionat în favoarea clientului în faţa instanţei de recurs. În ipoteza pronunţării unei hotărâri nefavorabile, societatea ar fi trebuit să comercializeze produsele la preţurile maximale de la data achiziţionării şi nu la preţurile maximale prevăzute de lege la data vânzării acestora, împrejurare ce i-ar fi produs prejudicii importante.
Societatea Naţională a Sării S.A.
Consultanţă juridică în vederea realizării unor proiecte importante, precum fuziunea cu Societatea Naţională a Apelor Minerale şi listarea la Bursa de Valori Bucureşti.
Linde Gaz
Consultanţă juridică în domeniul regimului unor produse accizabile comercializate de Linde Gaz România, fiind emise opinii juridice complexe privind implicaţiile legale, din punctul de vedere al accizelor, ale operaţiunilor de vânzare de produse energetice (metan, propan şi butan/izobutan).
Linde Gaz
Consultanţă juridică în vederea preluării companiei Oxygen Plus şi efectuarea unei analize due diligence asupra unor aspecte negative sesizate prin raportul de due diligence financiar întocmit de consultantul financiar în anul 2008.
Proiecte Majore in anul 2009
Asistenţă juridică şi reprezentare pentru Societatea Comercială Radiocom S.A. în cadrul procedurilor de anulare act administrativ fiscal. Prin hotărârea instanţei de judecată, Radiocom a fost exonerată de plata obligaţiilor fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit şi TVA stabilite de ANAF;
Asistenţă juridică şi reprezentare acordate Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii în procedurile de anulare act administrativ fiscal. Litigiul a avut ca obiect acţiunea în contencios administrativ formulată de Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii împotriva deciziei de impunere emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare;
Asistenţă juridică şi reprezentare acordate Societăţii Comerciale Butan Gas România S.A. în procedurile de anulare act administrativ fiscal. Litigiul a avut ca obiect acţiunea în contencios administrativ formulată de Butan Gas împotriva deciziei de impunere emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare;
Asistenţă juridică şi reprezentare acordate Societăţii Comerciale Lotrom S.A. în procedurile de anulare act administrativ fiscal. Plângerea prealabilă a fost formulată de S.C. Lotrom S.A. împotriva deciziei de regularizare emisă de organele vamale din cadrul ANAF prin care erau stabilite obligaţii fiscale suplimentare. De asemenea, am finalizat cu succes un litigiu având ca obiect suspendarea executării deciziei de regularizare emisă de organele vamale din cadrul ANAF;
Asistenţă juridică şi reprezentare acordate Societăţii Comerciale Blue Air Transport Aerian S.A. în procedurile de anulare act administrativ fiscal. Plângerea prealabilă formulată de S.C. Blue Air S.A. împotriva deciziei de impunere emisă de către ANAF, prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare reprezentând TVA şi impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi a fost soluţionată favorabil de organul fiscal competent. De asemenea, am acordat asistenţă şi reprezentare în cadrul unui litigiu cu privire la dispoziţia de diminuare a pierderii fiscale în ceea ce priveşte impozitul pe profit masură emisă de catre ANAF precum şi în cadrul unui alt litigiu, finalizat cu succes, definitiv şi irevocabil, având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere emisă de ANAF;
Asistenţă juridică şi reprezentare acordate Societăţii Comerciale Electroputere S.A. în procedurile de anulare forme de executare silită fiscală. Litigiul, având ca obiect anularea formelor de executare fiscală, emise de către organele de executare competente, a fost soluţionat favorabil;
Asistenţă juridică şi reprezentare acordate Societăţii Comerciale General Turbo S.A. în procedurile de anulare forme de executare silită fiscală. Litigiul a avut ca obiect anularea formelor de executare silită, emise de către organele de executare competente, constatarea stingerii acestor obligaţii prin operarea compensării;
Consultanţă juridică acordată S.N.G.N. Romgaz S.A referitor la stabilirea regimului fiscal incident Acordului de Asociere încheiat între S.N.G.N. ROMGAZ S.A. şi Wintershall Aktiengesellschaft;
Consultanţă juridică acordată Societăţii Comerciale Lidl Romania S.R.L. privind stabilirea regimul fiscal aplicabil veniturilor obţinute de către persoane fizice rezidente din activităţi dependente şi, pornind de la practica organelor de control, identificarea riscurilor în contextul demarării extinderii activităţii Lidl în România.
Proiecte anterioare
Proiect Litigiu contencios administrativ fiscal

Anul 2008 - prezent
Client Alcom Timisoara
Activitati desfasurate Reprezentare in fata instantelor competente
Proiect Litigiu contencios administrativ fiscal
Anul 2008 - prezent
Client Blue Air
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare in fata instantelor competente
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2008 – in curs
Client S.C. Credit Europe International Leasing IFN S.A.
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare in fata instantelor competente
Proiect Litigiu contencios administrativ fiscal
Anul 2007-2009
Client Ferco Steel Export Import
Activitati desfasurate Reprezentare cu succes in fata instantelor competente
Proiect Inspectie fiscala de fond
Anul 2006 - 2007
Client Sindicatul Posta Romana
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procesului de inspectie fiscala de fond.
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2007 – prezent
Client Sindicatul Posta Romana
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare in fata instantelor competente
Proiect Inspectie fiscala de fond
Anul 2006 - 2007
Client SC Butan Gas SA
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procesului de inspectie fiscala de fond
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2007 – prezent
Client SC Butan Gas SA
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare in fata instantelor competente
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2007 - prezent
Client SC Gerovital SA
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata instantelor competente.
Proiect Procedura de dare in plata
Anul 2008
Client Utiltrans Constanta
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procedurii de stingere a creantelor fiscale prin dare in plata; Reprezentare in fata organelor de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice
Proiect Due diligence
Anul 2008
Client Utiltrans Constanta
Activitati desfasurate Analiza documentatie si redactare raport de due diligence
Proiect Negocire si incheiere contract de achizitie publica de echipamente de calcul destinate unitatilor de invatamant preuniversitar de stat
Anul 2008
Client Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului
Activitati desfasurate Negocierea si revizuirea clauzelor contractuale; consultanta privind angajarea, ordonantarea, lichidarea si plata sumelor din fonduri publice
Proiect Inspectie fiscala partiala
Anul 2007
Client Totalgaz Industrie Iasi
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procesului de inspectie fiscala de fond
Proiect Litigiu contencios administrativ fiscal
Anul 2008 - prezent
Client Totalgaz Industrie Iasi
Activitati desfasurate Reprezentare in fata instantelor competente
Proiect Implementarea programului de “centralizare trezorerie” (cash pooling)
Anul 2007
Client BRD
Activitati desfasurate Implementarea programului de “centralizare trezorerie” (cash pooling).
Proiect Optimizarea fluxurilor financiare
Anul 2007
Client SC Pan Group S.A.
Activitati desfasurate Raport privind analiza costurilor, solutii privind optimizarea fluxurilor financiare ale companiei Pan Group S.A.
Proiect Restructurarea companiei Cristim Prodcom
Anul 2007
Client Cristim Prodcom
Activitati desfasurate Analiza economico – financiara privind restructurarea companiei Cristim Prodcom prin separarea activitatilor.
Proiect Inspectie fiscala de fond
Anul 2007
Client SC Porsche Broker SRL
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procesului de inspectie fiscala de fond.
Proiect Inspectie fiscala de fond
Anul 2007
Client SC Padova Agricultura SRL
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procesului de inspectie fiscala de fond.
Proiect Fiscalitatea veniturilor obtinute din desfasurarea activitatilor independente
Anul 2006 – 2008
Client BRD
Activitati desfasurate Pregatire si sustinere cursuri lunare de formare pentru directorii de sucursale si agentii - “Fiscalitatea veniturilor obtinute din desfasurarea activitatilor independente”.
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2006 – 2008
Client RAJAC (APAVITAL) Iasi
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare cu succes in fata instantelor competente
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2006 – in curs
Client S.C. Credit Europe International Leasing IFN S.A.
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare in fata instantelor competente
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2006 – 2007
Client SC Oltchim SA
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare cu succes in fata instantelor judecatoresti competente
Proiect Implementarea produselor de investitii pentru clientii BRD
Anul 2006
Client BRD
Activitati desfasurate Implementarea produselor de investitii pentru clientii BRD, reprezentand achizitionarea de titluri la fonduri deschise de investitii.
Proiect Inspectie fiscala partiala
Anul 2006
Client Societatea Nationala a Sarii - SA
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procesului de inspectie fiscala tematica – restituire de accize
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2005 – 2008
Client SC Merotimi SRL – Reprezentant fiscal pentru Energia Spa
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare cu succes in fata instantelor judecatoresti competente
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2005 – 2008
Client Zoppas Industries SRL
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare cu succes in fata instantelor judecatoresti competente
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2005 – 2006
Client Energy Holding SRL
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare cu succes in fata instantelor judecatoresti.
Proiect Inspectie fiscala de fond
Anul 2005
Client Energy Holding SRL
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procesului de inspectie fiscala de fond
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2004 – in curs
Client S.N. Radiocomunicatii SA (Radiocom)
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare in fata instantelor judecatoresti competente
Proiect Inspectie fiscala de fond
Anul 2004
Client IF Management
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procesului de inspectie fiscala de fond
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2004 – in curs
Client IF Management
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare in fata instantelor competente
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2004 – 2006
Client UCM Resita
Activitati desfasurate Reprezentare cu succes in fata organelor de solutionare competente.
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2004 - 2006
Client Societatea Nationala a Sarii- SA
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente; Reprezentare in fata instantelor competente.
Proiect Inspectie fiscala de fond
Anul 2004 - 2005
Client SC Titan (Loulis) SA
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procesului de inspectie fiscala de fond
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2004 - 2006
Client SC Titan (Loulis) SA
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2004 - 2006
Client Compania Nationala Posta Romana
Activitati desfasurate Reprezentarea in fata organelor de solutionare competente
Proiect Inspectie fiscala de fond
Anul 2004
Client Va Tech Escher Wiss GmbH–Sucursala Dr.Turnu –Severin
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procesului de inspectie fiscala de fond.
Proiect Inspectie fiscala de fond
Anul 2004
Client Va Tech Hydro GmbH&Co – Sucursala Dr.Turnu-Severin
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procesului de inspectie fiscala de fond.
Proiect Inspectie fiscala de fond
Anul 2004
Client Societatea Nationala a Sarii - SA
Activitati desfasurate Asistenta in cadrul procesului de inspectie fiscala de fond.
Proiect Litigiu de contencios administrativ fiscal
Anul 2004
Client SC Hidroelectrica SA
Activitati desfasurate Reprezentarea cu succes in fata organelor de solutionare competente.
Proiect Inspectie fiscala de fond
Anul 2003 - 2004