Bostina si Asociatii, avocatii COMVEX

NOIEMBRIE 2008

Boştină şi Asociaţii a asistat societatea Solidmet SRL (acţionarul majoritar al SC Comvex SA) în procesul de suspendare a deciziei CNVM prin care era aprobată derularea ofertei Mittal Steel Holdings AG pentru preluarea societăţii Comvex Constanţa. Oferta rămâne suspendată până la soluţionarea pe fond a procesului dintre acţionarii operatorului portuar şi CNVM.

Suspendarea deciziei CNVM a fost dispusă de Curtea de Apel Bucureşti la data de 10 noiembrie 2008.
 
Ulterior, Comvex, asistat tot de “Boştină şi Asociaţii”, a câştigat la Curtea de Apel Bucureşti procesul intentat CNVM în care se solicita suspendarea Ordonanţei 636/2008, prin care CNVM dispune convocarea unei AGEA în vederea validării unei subscrieri a Expert Placement Services LTD, subsidiara Mittal Steel Holdings AG.
 
Comvex SA deţine cel mai mare terminal specializat în manipularea, depozitarea şi transbordarea minereurilor de fier, cărbunelui, cocsului şi bauxitei din zona Mării Negre.